Alexandru Floarea este absolvent al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, secția Modă-Design Vestimentar. Lucrările sale au fost prezentate la evenimente precum Bilbao International Art and Fashion, Romanian Design Week, Vienna Design Week, în cadrul RDW Awards, de asemenea, la expoziţiile personale locale „Black subdivision” (Galeria Hotel Traian, 2016) şi „Dni powstania” (Galeria DANA, 2017).
Designerul tinde să formeze o relație cât mai personală cu moda. O relație în care tendințele și anotimpurile nu contează, punând accent pe concept şi transpunere. În viziunea sa designul este un mod de gândire, de exprimare, chiar de trăire şi precum nenumăratele forme de artă existente în prezent, se bazează pe elementele fundamentale vizuale: combinarea formelor, liniei, a culorilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în raport cu o reprezentare a lumii exterioare. Dar mai mult decât atât, designul vestimentar este în primul rând designerul şi uneltele lui, materialele pe care le foloseşte, toate prelungirile tehnice ale propriei sale fiinţe în acţiune. Este munca şi produsul muncii sale, este vocaţia şi efortul lui, modul lui de gândire şi nu în cele din urmă, este tehnica lui.
Creaţia este expresia artistului, iar modul în care acesta gândește și explorează lumea sa interioară, căutările personale de autocunoaștere și dezvoltare, se manifestă în toate proiectele sale.
Arătând o atracție față de materie, el caută mereu noi modalități de exprimare prin experimente cu materiale şi tehnici neconvenţionale, combinarea unor elemente din domeniul ready-made-ului cu cel al deconstrucţiei şi reconstrucţiei materiei, toate acestea într-un complex inspiraţional care are la bază alăturarea de structuri, forme şi elemente organice. Activitatea sa este strâns legată de latura artistică şi de relaţia creaţie-creator, considerând manifestările sale o formă de rezistență creatoare faţă de un sistem alert şi devorator. Găsești în ținutele artistului statement-uri care-ți pun la încercare emoțiile și psihicul, uneori îți extirpă ignoranţa, transpunându-te deseori prin texturile pieselor în diferite zone de confort emoţional. Așadar, nu au doar finalitatea unui produs de design vestimentar, ascunzând de cele mai multe ori în tehnica lor, conceptul și articulând prin culoare și formă răspunsuri cu privire la trecut, prezent și viitor.
O atmosferă reprimată, memorie pierdută, dezintegrarea omului, rezultă din munca sa. Dincolo de mesajul vestimentar provocator, există un aspect profund în creaţiile sale. Contrastele tulburătoare apar din ținutele create de artist, care te atrag într-un vortex a cărui deschidere este de fapt oglinda conștiinței fiecăruia dintre noi. Prin materialitate, compoziție, culoare sau structură, oferă proiectelor sale un aspect al frumuseții exterioare și urât în concept, expresivitate, originalitate și o marcă irepetabilă. Uneori ținutele par personaje aduse la viață prin înveliș, sunt o explorare sofisticată a moralității, răului, neșansei, dar și a conștiinței omului postmodern aflat în fața unui inedit exercițiu de resurecție a umanului.