Pentru cei care nu mă cunosc, mă numesc Tudor Halațiu și sunt unul dintre tinerii designeri români cunoscuți. Am studiat fashion-design-ul la Facultatea de Arte Decorative și Design din Cluj-Napoca nivel licență, iar apoi am venit în București unde mi-am continuat studiile la UnArte, nivel master și ulterior am început demersurile prin care mi-am pus pe picioare brandul personal cu pași mici, dar siguri. În momentul în care activezi în domeniul creativ este destul de greu sa te descrii în cuvinte! În general hainele pe care le creez transmit în proporție de 99% povestea mea. O poveste bună în acest domeniu începe cu un personaj bold care să surprindă perfect o acțiune de succes! De-a lungul timpului am ajuns să cred că fiecare designer se naște cu această aspirație, de a crea ceva fantastic de mic, iar rezultatul de care eu mă bucuram când eram un mini Tudor era de a avea cele mai frumoase păpuși, iar astăzi ajung să mă număr printre cele mai discutate nume ale tinerilor designeri români.
Brandul Tudor Halațiu este și va fi mereu un brand care vorbește despre puterea vizuală exprimată prin extravaganță. Lapachet cu extravaganța vine și cuvântul putere, deoarece în această industrie consider că puterea vizuală te propulsează în topul celor mai buni designeri. Inamicul cuvântului ”bine” este sintagma ”foarte bine”, iar acest foarte bine este asociat puterii. Niciodată nu mi-am dorit ca brandul meu sa fie poziționat pe o treaptă inferioară și cu tărie consider caeforturile pe care le depun ca acest brand să strălucească zi de zi sunt susținute de activitatea pe care o prezint în mediul online, în grija pe care o am ca povestea mea sa meargă mai departe într-o manieră clean, dar și personajele cu care măasociez când vine vorba de proiecte. Sunt de părere că este foarte important să știi ceea ce vrei să transmiți tu ca individ și designer vestimentar și cred că în punctul în care mă aflu, am ajuns la o maturitate suficient de clară încât să îmi dau seama că moda este în strânsă legătură cu evenimentele socio-politice și socio-culturale desfășurate la nivel global.De-a lungul anilor de activitatea în acest domeniu am ajuns să susțin cu tărie că cele mai importante și strong concepte în modă sunt cele care fac trimitere directă la etapele în evoluția omului, pornind de la cunoașterea de sine, spiritualitate, sex etc. Eu am o afinitate pentru zona mistică și spirituală în care este integrat omul, concepte pe care le integrez întoate colecțiile pe care le propun atât pe runway cât și în colecțiile ready-to-wear. Acesta este unul dintre elementele careîmi face brandul recognoscibil, pe lângă exploziile de paiete, abundența de nuanțe metalice, asocierile îndrăznețe de texturi și siluetele bold pe care le propun.
Creațiile semnate Tudor Halațiu vorbesc despre încredere, curaj, putere și succes! Succesul necesită curaj, iar pentru mine succesul înseamnă valori solide și foarte bine definite
pentru drumul pe care ți-l alegi. Consider că în momentul de față cea mai importantă valoare pe care o are atât brandul personal, cât si eu ca designer este faptul că mereu am fost o persoană care a stand-out în orice context. Asta vine la pachet cu riscul de a încerca zone noi și de a experimenta estetici moderne pe direcția pe care o urmez când îmi creez colecțiile. Pe lângă asta e prezent și curajul de a-mi exprima într-o manieră originală și recognoscibilă stilul, dat fiind faptul că într-o încăpere în care ar exista 100 de articole vestimentare ale designerilor români, produsul meu s-arrecunoaște foarte ușor și cu siguranță ar ieși în evidență. Eu merg pe un principiu foarte solid în această industrie, principiu cu care îmi educ și brandul personal și anume: “e nevoie de curaj pentru a detrona estetica Tudor Halațiu”.Unii oameni ar percepe acest lucru ca fiind un acces de sine, dar eu îl corelez doar cu curajul de a face ceva diferit.
Revenind puțin la valori. nu consider că valorile ca și brand personal poți să ți le stabilești chiar de la început, ci cred că se înrădăcinează pe parcurs, în funcție de imaginea și mesajul pe care vrei să îl transmiți. Când am pășit în acestdomeniu nu am știut nici măcar 1% pe ce valori se va clădi identitatea mea ca designer, dar după câțiva ani petrecuți înaceastă industrie consider că valorile mele principale pe care le-am dobândit sunt integritatea și originalitatea. La nivel personal am devenit o persoană mult mai bold și mult mai radicală, iar la nivel profesional am devenit mult mai profesionist datorită acestei rețete. Mă consider o persoană foarte norocoasă din acest punct de vedere, deoarece nu trebuie să mă chinui foarte mult să îmi duc povestea mai departe. Ea se relatează de la sine și uneori nu este nevoie decuvinte. Self-confidence-ul pe care l-am șlefuit în ultimii ani îmi permite să vorbesc despre mine și despre munca mea la superlativ, iar pentru că sunt atât de sigur pe puterea pe care o am ca designer, în unele situații cuvintele sunt de prisos.
Dacă mi-aș scrie o scrisoare, acum la început de drum, pe care sa o citesc peste câțiva ani mi-aș scrie următoarelecuvinte: Tudor, tu să fii bun, să te autoeduci, să apreciezi orice sfat, să crești și luptă-te cu zeii, nu cu valeții!