OVERLAP by Iulia Vlejoangă

Mă numesc Iulia Gabriela Vlejoangă. De mică am fost pasionată de desen și de tot ceea ce cuprinde domeniul artistic. Crescând, am avut ocazia să experimentez arta în diferite forme, începând cu pictura și modelajul în copilărie, ajungând la crearea de scenografii în concursuri internaționale, de unde a apărut și interesul meu pentru costum. Acest lucru combinat cu pasiunea pentru haine și dorința de a mă exprima prin ceea ce port, m-a făcut să doresc să studiez designul vestimentar.

În prezent, continui să învăț și să excelez făcând ceea ce îmi place, dorind să acumulez cât mai multe informații și cunoștințe în ceea ce privește creația. Viziunea mea este una complexă, tehnică, îmi place să pun accentul pe detalii de tipar, pe finisaje și să ofer un aspect cât mai curat și amplu creațiilor mele.

Conceptul OVERLAP urmărește o temă urbană, un cartier excentric care se caracterizează prin asocierea sa cu mai multe stiluri vestimentare. Sursa de inspirație, cartierul Harajuku, o imagine conturată de persoanele care îl reprezintă, descrie procesul de exteriorizare, de expresivitate și de asociere dintre aparență și esență, dintre om și haină.

Titlul OVERLAP, corespunde suprapunerii tuturor straturilor care formează această colecție. De la idee, concept și inspirație, respectiv partea creativă și până la partea realizării tehnice și aspectul final al ținutelor, OVERLAP subliniază faptul că până a ajunge la aspectul final, tot procesul este format din straturi care se suprapun, formând un tot unitar. Colecția de haine în straturi înlănțuite și atent șlefuite este alcătuită dintr-o gamă completă de produse, accesorizate cu bijuterii metalice – creații personale. Elegante și multifuncționale, cu o cromatică veselă, ținutele colecției oferă nenumărate variante de combinare și închidere.