MARIA ȚEPEȘ-GREURUȘ

Eu sunt Maria Țepeș-Greuruș și sunt fondatoarea brandului The Blacklist. Adesea, în experiența personală ca și cumpărător, nu am reușit să găsesc exact ceea ce căutam. S-a întâmplat să îmi placă un articol vestimentar, dar nu în totalitate și să îmi doresc să modific ceva la el. Analizând problemele cu care eu m-am confruntat în procesul de achiziție al pieselor vestimentare, mai ales în mediul online, mi-am dorit să creez un brand care să vină în întâmpinarea acestor impedimente și care să ușureze aceste procese. Totodată, mi-am dorit să construiesc un brand care să ofere, dincolo de niște simple articole vestimentare inanimate, experiențe.

Trăim într-o lume în continuă mișcare. Simțim că nu avem niciodată timp. Femeia modernă jonglează zilnic cu provocările din viața ei și are nevoie de soluții rapide de transformare în toate rolurile pe care le joacă în fiecare zi.

Prima colecție, LBD, este o colecție exclusivă de rochii modulare, transformabile și customizabile, care evidențiază versatilitatea renumitei „little black dress”. Este o selecție curatorială de rochii de diferite stiluri și croiuri, care pot fi purtate pentru toate ocaziile. Fie că ești o prințesă punk, o regină glam, sau o doamnă clasică, cu siguranță vei găsi acea rochie care să îți vină exact așa cum trebuie. Dacă nu ești sigură ce rochie îți va flata silueta, în dreptul fiecărei fuste sau top vei regăsi tipul de siluetă pentru care acestea sunt potrivite, pentru a te ajuta să conturezi o apariție armonioasă și să îți evidențiezi trăsăturile. Posibilitățile sunt infinite.

Sloganul nostru este: „cunoaște regulile ca să le poți încălca.”

Misiunea noastră este de a crea piese vestimentare atemporale, calitative și durabile, care să îl ajute pe cumpărător să exploreze și construiască stilului personal.

O altă misiune a brandului este de a deveni un instrument al protejării mediului înconjurător.