Mădălina Buzaș este absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Activează în domeniu ca designer al unui brand românesc de îmbrăcăminte sport și streetwear și în același timp continuă să își construiască propria identitate proiectându-și viziunea artistică în piese vestimentare.
Produsele semnate Mădălina Buzaș exprimă maturitate și independență, în același timp asumare. Vorbim despre piese clasice, atemporale, pe care designerul le interpretează într-o manieră foarte personală, ușor nonconformistă, fără intenția de a renunța la funcționalitatea acestora. Nimic nu pare sa fie întâmplător și toate detaliile au un scop al lor, care în final întregesc ținuta și conturează personajul, plasându-l în contextul contemporaneității. Caută echilibru între energia feminină și energia masculină, prin îmbinări de elemente recunoscute și ca stereotipuri pentru fiecare gen și menține o linie puternică și o cromatică sobră, pe care o echilibrează prin detalii fine, subtile și adesea prețioase.