Trăim vremuri de criză. Crize climatice, crize ale resurselor, crize ale ideologiilor. Pierdem din ce în ce mai multă natură, dar și pacea și armonia – care se presupune că ține totul la un loc. Sărăcim, suntem tot mai polarizați și mai extremiști. Războaiele din toată lumea, de aproape și de departe, ne dezvăluie zilnic suferință, însă ne-am construit un mecanism de ignoranță și o acoperim cu #barbiecore pink. Ideologiile radicale canalizează fricile și dezamăgirile colective. Precaritatea hranei și a resurselor în general dezvăluie noul clasism contemporan care, în ultimă instanță, ucide.

Gândirea “verde” dezamăgește din nou, transformându-se încă o dată în istorie în “green washing”. În prag de război mai ales, e considerată o frivolitate. Supranumiți “ultima generație”, tinerii zilelor noastre care protestează pentru viitorul lor au primit eticheta de “teroriști”. Teoriile alegerii raționale și economiile neoliberale au dezamăgit; dezvoltarea legată de creștere a dezamăgit. Afișarea publică a luxului este pornografie; ofensează majoritatea și inspiră ură și falsificare.

Care sunt mișcările subterane ale acestor crize? Cum ar fi să explorăm momentul, nivelul micro pentru a înțelege curgerea sistemică a istoriei? Care sunt istoriile individuale, narativele personale, tulburările și intestinele acestui proces? Și care este abordarea acestor probleme în logica manufacturii și meșteșugului?

E clar ca nu mai putem tăcea din gură. E clar că trebuie să acționăm, e clar că trebuie să găsim un scenariu viabil de viitor.  Moduri în care să perpetuăm magia, să regenerăm resursele și să propagăm inteligența. Puterea stă în acțiunea comună.

Logica manufacturii propune exact acest lucru: să alegem rețele tradiționale în locul celor consumeriste. Să alegem moduri de a face care să ne permită să refolosim resursele de 100 de ori ciclul lor actual. Să alegem un ritual spiritual unde sacrificiul suprem este timpul. Cu această expoziție aruncăm o privire în trecut și o privire în viitor. Ne luăm ca referință curentele Fluxus și Acționism ale secolului trecut, văzute într-o permanentă buclă a istoriei.

În acest al treilea act al activării platformei de dialog care și-a propus să fluidizeze granițele dintre artă, meșteșug, design și arhitectură, ne întoarcem, din nou, la natură. Impatiens Glandulifera este o plantă cu flori de un roz intens, considerată invazivă, apărând de unde nu te aștepți, combătută atât de asiduu în toată lumea cu tot felul de metode. Fără succes. În medicina bazată pe plante, popularizată de Edward Bach la începutul anilor 1900, se considera că funcția ei medicinală vine să echilibreze stresul, frica și nerăbdarea. Are teci de semințe care explodează la cea mai ușoară atingere, putând pulveriza semințele până la șapte metri distanță. O plantă poate produce până la 2500 de semințe. Înflorește până târziu în toamnă și, datorită culorii și mirosului nebun, atrage albinele la polenizare, mult după ce au dispărut celelalte flori, oferindu-le în schimb nectar parfumat pentru a produce miere.

Ne dorim să fim la fel de vocali: să ne uităm la urât, la intestine, la context, la ce ne deranjează. Să strigăm ce nu se spune.  Să ne unim forțele, să vă atragem ca să facem mai multă miere. Pentru că avem nevoie ca semințele să zboare departe și polenizările să fie invazive. Daca simțiți tremurul nerăbdării, IMPATIENS TREMENS, vă rugăm să vă alăturați în acest performance continuu în jurul unei mese comune parte din această expoziție. Vă rugăm să duceți vorba în toate zările. Nu mai e timp să tăcem. E timpul să acționăm. E timpul să facem.