Diana Oțet (n. 1987) activează în Cluj, atât ca artist, cât și ca lector universitar în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, după ce, anterior, a fost pentru mai mulți ani cadru didactic al Facultății de Arte din Oradea. Absolventă a specializării grafică, a universității clujene, Diana Oțet a expus deopotrivă în spații private din România, Belgia sau Taiwan (Galeria Quadro din Cluj, Mie Lefever Gallery din Gent, NUNU Fine Art Gallery din Taipei), în spații de artă independente (Alert Studio București, Aici Acolo Cluj) și în instituții culturale publice (Muzeul de Artă Cluj, Muzeul de Artă Brașov, Galeria Cetate din Oradea, Galeria Casa Matei din Cluj).
Mediile utilizate de artistă compun o gamă ce include desenul, pictura și diverse tehnici mixte, Diana Oțet fiind interesată de o reprezentări artistice cu caracter personal (intim) și simbolic deschise spre arhetipal și spiritualitate. Lucrările sale tind să evidențieze natura fragmentară și fragilă a memoriei, dar și să ofere un unghi aparte, din care poate fi acut percepută frumusețea naturală.