Proiecțiile și structurile minții subconștiente sunt, în mod dovedit, motivul pentru care rațiunea nu deslușește unele emoții și mintea își suplinește aceste lipsuri prin vise. Pentru secole, omenirea a încercat să deslușească misterul activității creative a creierului din timpul nopții. Fie că este o investigație artistică sau o cercetare științifică asupra proceselor inconștiente din mintea umană, un experiment asupra limitelor memoriei sau o investigație a influenței pe care amintirile o exercită asupra gândirii, descoperim la baza tuturor întrebărilor nevoia de a înțelege cum devenim mai conștienți în deciziile noastre și în ce fel ar putea visele să ne orienteze către adevărul personal. Descifrarea acestora, însă, a dat curs nenumăratelor forme de înșelăciune pe care o epocă a imposturii le-a transformat într-un cult al individualității.
Cum ne definim sinele autentic pe scena glorificată a demagogiei? Cum poate un om să nu fie corupt de la scopul său inițial?
Perna este un artefact central al vieții omului încă din timpul civilizațiilor antice. Ea este dovada unei credințe în comunicarea dintre realitatea conștientă și o lume construită de o ordine inexplicabilă rațiunii. În spațiul conturat de suprafața unei perne se definește speranța pentru armonizarea lecțiilor dure de viață cu cele mai intime dorințe.
Visele prezință același caracter enigmatic al unei punți de legătură între lumi, dar și un mister cu privire la materialitatea proceselor biologice din corp și imaterialitatea spațiului psihic în care se derulează imaginile mentale.
Instalația THE NIGHT SHIFT reprezintă starea primordială a sinelui autentic pe care o experimentăm în fața unei nevoi primare. Ea este înfățișată printr-o serie de ipostaze ale unei identități primitive, transformate și modificate continuu prin simpla participare la viața cotidiană. Fantezii, satisfacții, termene limită, traume din copilărie, vulnerabilități, îndrăgostiri, trădări, credințe, liniște, calm, toate făcute grămadă și înscrise într-o pernă de înțelesuri fără sens.
Autenticitatea și elementele vizuale sunt interacțiuni de bază. Mijloacele folosite pentru a crea această experiență eliberatoare sunt tradiționale, în egală măsură cu natura atemporală a mesajului transmis. Imaginile și cadrele de oțel inoxidabil sunt integrate în trei dimensiuni diferite ale comunicării: vizuală, auditivă și senzorială.
How is your sleep life going?