Tudor Chirilă: „La Iași avem cel mai ritmic public”. Concertul Vama a adus vocea și ritmul la Romanian Creative Week.

Unul dintre momentele memorabile aduse publicului ieșean de Romanian Creative Week a fost concertul Vama. Show-ul, desfășurat în Amfiteatrul&Grădinile Palas, a apropiat publicul de muzica artiștilor Winael Baldus și Iulian Nunucă, ambii cunoscuți după participarea la emisiunea Vocea României. Însă apogeul serii a fost, așa cum era anticipat, concertul Vama, care a impresionat, în egală măsură, publicul, dar și pe membrii trupei.

Tudor Chirilă a remarcat faptul pe una dintre piesele formației, publicul a intuit ritmul și a știut să îl țină constat, în mod corect, până la finalul melodiei. Așa a ajuns să spună că Iașul are „cel mai ritmic public”.

Nu știu dacă colegii mei au sesizat, dar la piesa Cântă cu mine, când nu mai era măsurat de nicio tobă, spectatorii au rămas și au bătut din palme ritmic foarte bine până la ieșire și nu s-au decalat. Am mai trăit chestia asta la Iași. La Iași avem cel mai ritmic public, este ceva aici…. Ne-a plăcut energia publicului și ne-am simțit un pic actori, pentru că scena asta e ca un ecran. Noi suntem dependenți de legea acțiunii și reacțiunii, ceea ce primim și ceea ce dăm trebuie să ne energizeze și pe noi, iar asta ni s-a întâmplat la Iași. Ăsta e și motivul pentru care am dat trei bis-uri“, a spus Tudor Chirilă la finalul concertului.

Despre atmosfera caldă și despre interacțiunea apropiată cu publicul au vorbit toți membrii trupei Vama. De aceea, ei au declarat, după eveniment, că li s-a părut concertul extrem de scurt:

„A fost foarte caldă atmosfera și un public foarte avizat, adică știau versurile și a fost important că n-a fost distanță fizică între noi și public, că asta se simte, se schimbă altfel energia dintre noi și ei. Au fost foarte faini copiii, iar concertul a fost bun de tot. Însă niciodată nu suntem fericiți la concertele scurte, iar ăsta a fost un concert scurt, pentru că nu apucăm să cântăm toate piesele pe care dorim să le cântăm.”

Impatiens Tremens, când viitorul nu mai are răbdare

Expoziția Impatiens Tremens, parte a secțiunii Arts & Crafts, se desfășoară în perioada 19 – 28 mai, la Baia Turcească și aduce împreună artiștii români, dar și din Italia și Marea Britanie (pictori, sculptori, fotografi, meșteșugari), care îmbină materialele naturale și tehnicile tradiționale cu inteligență artificială sau chit de mașini.

Curatoriată de arhitecta Elena Viziteu și de Kraft Made, un studio centrat pe meșteșug și design inspirat din Transilvania rurală, Impatiens Tremens este o privire curioasă, dar și cumva îngrijorată, asupra viitorului.

Dacă simțiți tremurul nerăbdării, IMPATIENS TREMENS, vă rugăm să vă alăturați în acest performance continuu în jurul unei mese comune, parte din această expoziție. Nu mai e timp să tăcem. E timpul să acționăm. E timpul să facem.” – spun organizatorii expoziției, al cărei vernisaj a avut loc sâmbătă, 20 mai, în cadrul Romanian Creative Week. Expoziția poate fi văzută pe tot parcursul Romanian Creative Week, până în 29 mai, la Baia Turcească.

Detalii despre expoziție pot fi accesate aici: https://2023.romaniancreativeweek.ro/sections/arts-crafts/impatiens-tremens/

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat, până în prezent, peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. 

Parteneri Strategici: FEPIC, Primăria Municipiului Iași, Palas, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul „Costache Negruzzi” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași.

Parteneri: UniCredit Bank, Iulius Group, glo, Lancome, Philips, Amazon, Voxilily, Vodafone, Mobexpert, Perwoll, Syoss, Banca Transilvania, BMW APAN Motors Iași, Greenfield Copou Residence, Stella Artois, Dorna Medical, Smartwater, Dorna, Printco, Quartz Matrix, Czech In, Madison, Skin, Tribeca.

Partenerii expoziției Diacronia: SSAB, Prosecco DOC Italian Genio, Quartz Matrix, GREENTEK.

Partenerii expoziției Impatiens Tremens: Mai bine, GREENTEK.

Parteneri Media: PRO TV, HotNews.  

RCW Friends: Noir, Prosecco Doc Italian Genio, Italtex Hangers, Promotop, Acaju, AkzoNobel, Savana, APLA, Cafeneaua Piața Unirii, FONTIS, Beer Zone, Happy oameni și natură, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași, Tarom.