KSA (Kreativ Studio Architects) este un birou de arhitectură din Iași, cu o echipă tânără de arhitecți, cu experiență atât pe piața de arhitectură națională cât și pe cea internațională, care își propune să abordeze într-o manieră inedită fiecare proiect în care se implică. Pentru KSA,  kreativitatea este elementul esențial care susține conturarea de idei și concepte noi, cu scopul de a genera proiecte cu un impact pozitiv asupra mediului construit.

Biroul KSA este fondat în anul 2019 de arhitecții Simona Cercel si Ionuț Diaconu, iar în prezent echipa este completată de Florin Olariu – arhitect stagiar și Cristinei Chioncu – student arhitect. 

Arhitecții biroului sunt pasionați de subiecte precum promovarea patrimoniului cultural, artele vizuale, proiectele culturale și dezvoltarea durabilă a mediului construit.

Simona Cercel

Simona Cercel a absolvit studiile de licență și master la Facultatea de Arhitectura „G.M.Cantacuzino” din Iași, a fost intern arhitect la 3XN Studio, condus de prof. arh. Cesare Sposito, în Palermo / Italia, a fost intern arhitect la Swisspoint Group și la Sidea Project Group. De-a lungul timpului arhitecta s-a implicat în diverse proiecte culturale, proiecte social-educative și workshop-uri:  INTEGRAT 1.0, GENIALLIS, Iași – Orașul tramvaielor pictate, IAȘI NE(MAI)VĂZUT, De-a Arhitectura, KreativKids. Concursuri: Casa Cuib, Bienala de Arhitectură – secțiunea 5, YAC – University Island, Italy, YAC – Lighthouse Sea Hotel, Italy. Simona Cercel este președintele Comisiei de Cenzori din cadrul Ordinului Arhitecților din România, filiala Iași.

Ionuț Diaconu

Ionuț Diaconu a absolvit studiile de licență și master la Facultatea de Arhitectura „G.M.Cantacuzino” din Iași. El a fost intern arhitect la 3XN Studio, condus de prof. arh. Cesare Sposito, în Palermo / Italia, de asemenea a fost intern architect la Swisspoint Group și la Sidea Project Group. El este Membru certificat în Proiectarea de Clădiri Pasive, specializare obținută la PASSIVE HOUSE INSTITUT din Darmstadt. Concursuri: Casa Cuib, Bienala de Arhitectură – secțiunea 5, YAC – University Island, Italy, YAC – Lighthouse Sea Hotel, Italy.

Florin Olariu

Florin Olariu a absolvit studiile de licență și master la Facultatea de Arhitectura „G.M.Cantacuzino” Iași și a fost Reprezentantul României la Concursul internațional Saint-Gobain Architecture Student Contest 2021.

Cristina Chioncu

Cristina Chioncu este în prezent studentă la Facultatea de Arhitectura „G.M.Cantacuzino” Iași.