Născută la 19 Mai, 1934, în Sibiu, artista Doina C. Hordovan, a urmat studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, între 1952 și 1958. Aceasta a participat la toate expozițiile județene comemorative și festive, organizate de U.A.P. Filiala Cluj. Expoziția sa de debut a avut loc la Cluj-Napoca, în anul 1963. Artista a încetat din viață în anul 2012, la vârsta de 72 de ani. Câteva lucrări ale sale pot fi văzute la Muzeul de Artă din Cluj, în Colecția de Artă Decorativă. Artista a reușit să apară și în expoziții românești de peste hotare, precum, Expoziția Filialei Cluj în Iugoslavia, Italia și Germania.
Prea puțin cunoscută publicului contemporan, Doina Hordovan Ciato este autoarea mai multor ansambluri de artă monumentală, dar este mai ales o artistă capabilă de un aparte rafinament vizual, care farmecă mai cu seamă în lucrările sale picturale și în acuarele. Formată într-o conjunctură culturală în care se îmbinau eclectic și adesea contradictoriu ideile și motivele realismului socialist, ale avangardelor interbelice (mai ales ale suprarealismului) și ale expresionismului abstract american, receptat în estul Europei în moduri particulare și parțiale, artista clujeană ajunge la formulări compoziționale în care filonul suprarealist și fantezia se îmbină subtil cu un estetism sofisticat, cu dezinvoltură tehnică, inserții metaforice, și chiar cu iz spiritual. Naturile sale statice, mai ales, devin astfel pretexte deopotrivă pentru elegante explorări formale și pentru introspecție concomitent intimistă, cu sugestie arhetipală.