Lorena Cocioni (n. 1995) locuiește și trăiește în București. În practica ei, folosește des senzorialitatea corporală și componenta ritualică a acțiunilor de zi cu zi, precum spălarea, pieptănarea, dezbrăcarea/îmbrăcarea și îngrijirea corpului. De la pene și săpunuri, la forme din sticlă și din metal, ea aduce împreună diferite materiale alături de ceramică. Jucându-se cu acestea, creează lucrări aparent fragile, dar consistente, care evocă un trecut aproape antic și, totodată, un viitor neclar. Lucrările ei parcurg în sens opus timpul istoric, analizând ritualuri de îngrijire ale corpului feminin, dar sugerează și subversivitatea actului de a renunța la acea feminitate în prezent. Ea definește un spațiu pe care o femeie îl deține în puterea ei deplină, dincolo de lumea bărbaților. Reflectând asupra acestor „tehnologii” ale sinelui, Cocioni face trimitere către îndelungata excludere societală a femeilor și exemple ale discrepanțelor de gen care, chiar și în era progresului tehnologic, au atribuit spațiul domestic unuia și explorarea universului altuia. Ea explorează statutul femeii ca producător de spectacol și ca spectacol prin ea însăși, de-a lungul istoriei. Aducând în discuție spațialitatea interioară a organismelor, corporalitatea feminină în limitele spațiului domestic și ritualurile ascunse și intime văzute ca revendicări ale puterii pierdute, lucrările ei provoacă privitorul să treacă dincolo de suprafață.
