CODRUȚA CERNEA

Codruța Cernea se folosește de pictură ca de un instrument ideal pentru a exersa posibilități și pentru a-și releva aspecte ascunse ale propriei existențe.
Cu o atmosferă meditativă, lucrările ei surprind adesea momente private, reflectând sentimentul subteran de însingurare tot mai prezent în experiența omului contemporan. Postura de observator, privirea nostalgică spre viitor, experiența individuală ca oglindă subtilă a transformărilor colective, peisajul, natura umană cu nevoile ei emoționale contradictorii sunt câteva din temele explorate de artistă într-un univers pictural propriu, aflat într-o continuă schimbare.
E născută în 1979 în Târgu-Mureș, iar în prezent locuiește în București. În 2010 a absolvit cursurile universitare de masterat ale secției de Pictură, în cadrul Universității Naționale de Arte din București. Lucrările ei au fost expuse în numeroase expoziții de grup și personale și se regăsesc în colecții de artă publice și private.