Lucrarea-manifest „A Walk in the Park” (O Plimbare în Parc), realizată de artistul vizual și scenograful Cristian Rusu, lector dr. la Facultatea de Teatru și Film a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, este expusă în Piața Unirii din Iași, din 19 mai, odată cu debutul celei de-a treia ediții a Romanian Creative Week (RCW).
Lucrarea, care va rămâne în Iași până la finalul RCW, 28 mai, este o experiență interactivă pentru public și, așa cum a fost descrisă inițial de Cristian Rusu, „duce ironic și critic mesajul de la clișeul lingvistic, adică un lucru care se face, de regulă, foarte relaxat, la experiența spațială a contactului real și problematic cu ceva ce nu vedem chiar zilnic: ruinele din cotidianul nostru, iar, mai nou, ruinele cauzate de războaie sau cutremure”.
Expoziția-labirint din Piața Unirii a atras, în ultimele zile, privirile a mii de trecători și a stârnit dezbateri atât în mediul offline, cât și în spațiul virtual, armonizându-se perfect, în acest fel, cu conceptul Manifest of Now, proiectul RCW care găzduiește lucrarea. Manifest of Now este o platforma critică de artă în spațiul public, unde artiștii invitați „discută”, prin lucrările lor, mari teme de actualitate și invită, totodată, publicul să reflecteze asupra temei propuse și să își folosească, la rândul lui, simțul critic.
„Ca artist vizual, prin proiectele mele lucrez cu spațiul public de peste 20 de ani; îl interoghez și, implicit, îl dilematizez. Mi-am început cercetarea artistică în Clujul vopsit roșu-galben-albastru de către o administrație ultra-naționalistă. De aceea, rămân sensibil ca artist și cetățean la dezbaterea despre profilul spațiului public în general și al rolului obiectului de artă expus în acest context.
Nu este pentru prima dată când încerc să înțeleg câtă ideologie și câte întrebări reale se ridică privind funcția obiectelor de artă care pot fi instalate acolo, un gest care generează, inevitabil, dezbateri. Spațiul public din România este puternic ideologizat și deloc relaxat ca discurs și funcțiune, prin arta de for public cu care ne-am obișnuit: monumentele.
Monumente istoriste, porumbei și bănci, eventual aranjamente arhitectural-botanice, acesta este profilul spațiului public contemporan din România, unul încremenit în secolul 19, cu prelungiri în trecutul dictatorial, când înfloreau naționalismul și identitatea națională, care trebuiau expuse public prin planuri urbanistice și sculpturi comisionate.
Ca societate, am rămas la o abordare care nu acceptă ușor intervenția în public a unui obiect de artă contemporană (prin formă, limbaj plastic și concept), dovedindu-ne, astfel, profund conservatori. Apoi, se mai adaugă și obișnuitul discurs anti-administrație locală, indiferent de context sau culoare politică.
Mesajul instalației A Walk in the Park din Piața Unirii din Iași a fost deja publicat. Orice apariție sau opinie în spațiul public (fie în piață, fie în Internet) rămâne un subiect de dezbatere legitim. Ca artist cu o lucrare instalată în spațiul public ești, inevitabil, o țintă directă a tuturor manierelor de dezbatere. Iar de acum, silenzio stampa!”, a transmis artistul Cristian Rusu, la câteva zile după vernisajul expoziției.
Marlene Herberth, parte a studioului KraftMade și curatorul expoziției A Walk in the Park, a precizat:
„Ceea ce am vrut să construim în Piața Unirii din Iași, în cadrul Romanian Creative Week, este o platformă critică de artă în spațiul public și iată că am reușit: artă care incită, care te face să îți pui întrebări, care trezește reacții viscerale dincolo de discuții raționale. Dintr-o dată, se deschide un dialog asupra spațiului care ne aparține: despre estetică, utilitate și rolul său în esență.
Alegerea lui Cristian Rusu ca invitat al platformei se datorează situării sale în avangarda criticii spațiului public prin lucrările sale (de peste 20 de ani) și avem nevoie, în momentul de față, de cadre de referință, de un abecedar al artei publice, dacă vreți. De asemenea, subtilitatea și umorul său, capacitatea de esențializare până la clișeu ne transpun în situații în care ne confruntăm cu propriile noastre structuri mentale, în oglindă cu spațiile în care ne mișcăm. Cristian Rusu este reprezentat de Galeria Plan B, cea mai importantă galerie de artă din România, în portofoliul căreia sunt și alți artiști recunoscuți pe plan internațional”.
Irina Schrotter, organizatorul Romanian Creative Week, a precizat, la rândul său:
„Cel mai delicat moment a fost cel în care am înconjurat zona cu garduri, pentru a construi, împreună cu Cristian Rusu, instalația A Walk in the Park. Evident, am folosit acele garduri din motive de securitate, pentru a-i proteja pe trecători.
Din clipa în care spațiul a fost deschis traficului, lucrarea a fost, în mod firesc și prietenos, ocupată de către public, care a înțeles imediat mesajul artistului. Sigur, comentariile și reacțiile, oricare ar fi ele, sunt firești. În rest, am văzut foarte mulți copii și adulți fericiți, porumbei care și-au păstrat tradiționala casă în Piața Unirii, dar și foarte multe zâmbete și camere care încercau să imortalizeze momentul. Îi mulțumim lui Cristian Rusu pentru oportunitatea acestui dialog deschis!”
Manifest of Now a găzduit anul trecut, odată cu lansarea proiectului în cadrul Romanian Creative Week, o altă lucrare-inedită, aparținând artistului Nikita Kadan, din Kiev, realizată din 16 baraje anti-tanc similare cu cele folosite de militarii ucraineni.
DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK
Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti. Programul integral al RCW 2023 poate fi accesat aici: https://2023.romaniancreativeweek.ro/program/
Parteneri Strategici: FEPIC, Primăria Municipiului Iași, Palas, Ministerul Culturii, Consiliul Județean Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul „Costache Negruzzi” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași.
Parteneri Arts & Crafts: Ordinul Arhitecților din România, Uniunea Arhitecților din România, Printco.
Parteneri: UniCredit Bank, Iulius Group, glo, Lancome, Philips, Amazon, Voxilily, Vodafone, Mobexpert, Perwoll, Syoss, Banca Transilvania, BMW APAN Motors Iași, Greenfield Copou Residence, Stella Artois, Dorna Medical, Smartwater, Dorna, Printco, Quartz Matrix, Czech In, Madison, Skin, Tribeca.
Parteneri Media: PRO TV, HotNews, Elle, Tiktok, Perfecte.ro, Voyo, Newsweek, Presshub, Wink, Ziarul de Iași, Investigatoria, SunMedia.
RCW Friends: Noir, Prosecco Doc Italian Genio, Italtex Hangers, Promotop, Acaju, AkzoNobel, Savana, APLA, Cafeneaua Piața Unirii, FONTIS, Beer Zone, Happy oameni și natură, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași, Tarom.