Levisez

Levisez este un brand local de haine realizate din materiale reciclate (upcycled), 100% naturale. Maria și Alexandru vor să facă „parte din schimbarea care contează”. În atelierul lor folosesc doar materiale upcycled – role de materiale de diferite dimensiuni recuperate de la fabricile de textile, care ar ajunge la groapa de gunoi – pe care le transformă în îmbrăcăminte. 

Nicio colecție nu este aceeași ca cea dinainte, fiecare lot pe care îl recuperează este diferit. Această căutare dă naștere unor idei hibride, din care desenele devin tăieturi îndrăznețe, care mai târziu devin haine noi.